CLUJ: Întreruperi ale apei potabile în 5 și 6 februarie
Compania de Apă Someș S.A. a anunțat că întrerupe furnizarea apei potabile pe câteva străzi din Cluj-Napoca atât marți, 5 februarie, cât și miercuri, 6 februarie.
Întreruperile sunt necesare „în vederea efectuării unor lucrări de reparații la rețeaua de alimentare cu apă, lucrări pentru care nu se pot asigura modalități alternative de alimentare”, potrivit reprezentanților companiei.
Astfel, se întrerupe furnizarea apei potabile marți, 5 februarie între orele 9 și 15, pe str. Mogoșoaia între str. Izlazului și str. Ion Meșter, precum și pe str. Cireșilor între str. Republicii și str. Ceahlău.
De asemenea, miercuri, 6 februarie, furnizarea apei potabile se sistează între orele 9 și 16 pe Calea Mănăștur nr. 42; 48/A; 50; 52; 54, pe Aleea Firiza și Aleea Tarnița.
„Rugăm Clienții Companiei să ia măsuri de stocare a acelor cantități de apă care să le acopere necesitățile pe perioada anunțată”, precizează cei de la Compania de Apă Someș S. A.